Succesul unui proiect depinde de cunoștințele echipei de traducere, experiență, angajament pentru atingerea excelenței și o atenție deosebită acordată detaliilor. De aceea, la itlocal, fiecărui proiect îi este atribuit un manager  dedicat, iar lingviștii sunt selectați pentru competențele și experiența pe subiectul în discuție. Echipa include un traducător, un editor și un corector, iar procesul nostru cuprinde o verificare atentă la fiecare pas al proiectului.

Ceea ce ne face pe noi speciali este faptul că oferim servicii lingvistice în limbi țintă multiple, bazându-ne în special pe servicii precum Traduceri și Localizare.
Membrii echipei itlocal au calificarea necesară pentru a gestiona orice proiect de acest gen. Îmbinăm cele mai moderne tehnologii de localizare, o procedură unică de asigurare a calității în mai multe etape, precum și menținerea unei comunicări strânse cu clienții noștri.

Astfel, ne asigurăm în permanență că livrăm un produs foarte bun din punct de vedere calitativ, adaptat nevoilor specifice ale clienților noștri, prin intermediul unui serviciu eficient și personalizat.

Ne face plăcere să preluăm proiecte solicitate de clienți care activează în orice domenii, însă nu suntem o companie care are ca obiectiv principal gestionarea proiectelor de scurtă durată. Obiectivul nostru este de a menține colaborări pe termen lung cu clienții noștri, astfel încât să putem crea proceduri și practici personalizate care să răspundă nevoilor și solicitărilor specifice ale acestora, pentru a ne ridica în mod continuu la standardele de calitate pe care clienții le așteaptă de la serviciile noastre.

Declarăm cu mândrie că oferim servicii cu un plus de valoare din punct de vedere al raportului calitate-preț, prin comparație cu jucătorii de pe piață, iar aceasta se datorează respectării următoarelor principii:

  • Dezvoltăm relații pe termen lung cu toți clienții noștri, generând strategii și obiective cu privire la asigurarea calității, concepute ținând cont în permanență de nevoile individuale ale clienților;
  • Utilizăm instrumente de traducere, elaborăm procese și proceduri complexe pentru a vă livra servicii prompte de mare acuratețe și care acoperă domenii vaste pe piața relevantă;
  • Anticipăm fiecare pas și suntem plini de inițiativă atunci când ne ducem la îndeplinire angajamentele contractate, echipa noastră fiind extrem de implicată în fiecare sarcină pe care o are de realizat;
  • Avem soluții la orice problemă care se poate ivi și le oferim în mod transparent clienților noștri, pentru ca aceștia să fie în permanență conectați la stadiul de desfășurare a proiectele lor;
  • Personal dedicat și cu experiență

itlocal are in echipa sa lingviști și manageri de proiect experți în utilizarea instrumentelor de traducere. Un manager de proiect va superviza întregul proiect oferind un program de desfășurare și rapoarte săptămânale în formatul ales de către client. Inginerii lingvistici, specialiștii în tehnoredactare computerizată (DTP) și managerii de proiect efectuează controale de calitate amănunțite în fiecare etapă a procesului, dar și înainte de livrarea produsului finit.

Specializați în localizare multilingvă

De la dezvoltarea de programe și localizarea de soft și până la tehnologiile revoluționare de traducere, avem solutii ingenioase pentru a îmbunătăți procesul de afaceri al clienților noștri. Folosim o combinație de tehnologii de localizare de ultimă oră, un program unic de asigurare a calității în mai multe etape și o strânsă colaborare cu clienții. Acest model face ca rezultatele noastre să fie întotdeauna de cea mai bună calitate, adaptate nevoilor clienților noștri și livrate cu ajutorul unor procese eficiente și personalizate.

Cereți gratuit o cotație pentru serviciile noastre profesioniste de localizare!